Iată-i acum pe Riar-Șah și vizirul Abadan străbătând deșertul cu o caravană în drum spre curtea din India a prințului Șamir, vărul șahului Riar. Căldura e năucitoare iar oamenii sunt osteniți deși au grijă să călătorească numai noaptea la lumiina stelelor. Ziua întind corturile și se odihnesc, încercând să-și petreacă timpul în chip cât mai plăcut. Șahul și vizirul bineînțeles, când nu zac toropiți de căldură, joacă șah și beau ceai de mentă și cafea cu anason și cardamon.
Dar iată că într-o zi, o furtună teribilă de nisip se abate asupra lor și îi silește să strângă corturile în grabă și să-și reia drumul spre răsărit. Spre seară, reușesc să lase în urmă furtuna și își întind iar corturile pe nisip. Dar spre marele lor necaz, când șahul și vizirul se așezară pe covorul turcesc ca să înceapă o nouă partidă de șah, constatară că tabla și piesele erau de negăsit! De bună seamă că în vălmășagul creat de strângerea corturilor și împachetatul în grabă, se rătăciseră și cel mai probabil zăceau acum undeva sub nisip, în așteptarea vreunui călător rătăcit care să le dezgroape și să se bucure de ele. Șahului îi veni atunci o idee. Ce-ar fi să folosească tabla de marmură pe care Ali-eunucul le servea cafeaua și ceaiul ca tablă de joc? Piese puteau să le făurească giuvaergiii câte pofteau din rubinele și smaraldele cu care caravana era din plin încărcată și pe care șahul le ducea, alături de alte multe daruri de preț, vărului său.
Zis și făcut! Giuvaergiii se apucară de treabă și, în câteva ceasuri, tabla și piesele erau gata. Iar șahul și vizirul se puseră spornic pe treabă, încingând o partidă de șah ca-n basme. Când Ali veni să adune ceștile goale, cei doi dormeau duși sforăind unul lângă celălalt pe covorul turcesc și împărțind frățește plăpumioara din puf de rață sălbatică a șahului. Ali se apropie încetișor și aruncă iute o privire pe tabla de joc. Măi să fie! Toată lumea știa că atunci când șahul era supărat (și acum era, din cauza goanei extenuante din calea furtunii și a pierderii suferite), el era cel care începea întotdeauna jocul; dar care dintre piese – cele verzi sau cele roșii – să fi ținut locul pieselor albe?
Ali rămase câteva clipe pe gânduri și, cum avea o minte ascuțită și nu era nici el de colo când venea vorba de jocul de șah, știu imediat cu ce piese jucase șahul.
Dvs. puteți spune cum a dedus Ali acest lucru și cu ce piese a jucat șahul în noaptea aceea? Iată cum arătau piesele pe tabla de joc la sfârșitul partidei:

8 Turn Verde   Nebun Verde   Rege Verde Nebun Verde   Turn Verde
7 Pion Verde Pion Verde Pion Verde Pion Verde Pion Verde Pion Verde Pion Verde Pion Verde
6     Cal Roșu          
5           Cal Verde    
4             Cal Roșu  
3     Cal Verde          
2 Pion Roșu Pion Roșu Pion Roșu Pion Roșu Pion Roșu Pion Roșu Pion Roșu Pion Roșu
1   Turn Roșu Nebun Roșu Rege Roșu   Nebun Roșu   Turn Roșu
  a b c d e f g h

Soluție:

Roșul aflându-se în șah (dat de calul verde din c3), verdele este cel care a făcut ultima mutare.
Și iată cum a dedus Ali că verdele făcuse prima mutare, adică jucase rolul albelor în partida din noaptea aceea, și că prin urmare șahul fusese cel care jucase cu piesele de smarald.
Pentru a afla cine a făcut prima mutare, este suficient să se determine dacă numărul total al mutărilor făcute este par sau impar.
Turnul roșu de la b1 a făcut un număr impar de mutări (fiindcă a schimbat culoarea câmpului); celelalte 3 turnuri au făcut un număr par de mutări(sau niciuna) fiindcă nu au schimbat culoarea; caii roșii au făcut un număr total impar de mutări, fiindcă ocupă câmpuri de aceeași culoare și pentru că la fiecare mutare calul schimbă culoarea, inițial aflându-se pe câmpuri de culori diferite. Din aceleași considerente și pentru că ocupă cîmpuri de culori diferite, caii verzi au făcut un număr total par de mutări.
Regele roșu a făcut un număr impar de mutări iar cel verde un număr par (sau niciuna), pentru că nu a schimbat culoarea.
Pionii și nebunii nu au făcut nicio mutare, iar reginele au fost ambele capturate înainte de a apuca să facă vreo mutare.
Și astfel, ca sumă cu 3 termeni impari iar restul termenilor pari, numărul total al mutărilor din acea partidă nu poate fi decât impar. Ceea ce înseamnă că verdele a început partida, adică a ținut locul albelor.
Iată cum Ali-eunucul cel isteț a dedus că stăpânul său, care juca întotdeauna cu albele când era supărat, jucase în noaptea aceea cu piesele de smarald.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: