Pe o insulă misterioasă trăiau două triburi: al veritanilor și al farsanilor. Cei numiți veritani spuneau întotdeauna numai adevărul, pe când cei numiți farsani mințeau tot timpul.
Într-o zi de târg, între trei insulari (să-i numim A, B, respectiv C) izbucnește un conflict. Trecând pe lângă ei, un gringo se oprește și îl întreabă pe A:
— Din ce trib faci parte: al veritanilor sau al farsanilor?
Și cum A răspunde ceva neinteligibil, gringo se întoarce spre B și îl întreabă cât se poate de logic:
— Ce a spus A?
Iar B răspunde:
— A a spus că este un farsan.
Atunci, se amestecă și C în vorbă și spune:
— Să nu-l crezi pe B, pentru că minte.
Din ce triburi fac parte insularii B și C?

Soluție:

La întrebarea „Din ce trib faci parte?”, orice insular va răspunde că este veritan. Într-adevăr, dacă el este veritan, va spune adevărul și va răspunde că este veritan; dar dacă este farsan, el va minți și de asemenea va susține că este veritan.
Prin urmare, afirmația lui B cum că A ar fi susținut că este farsan este falsă. Așadar, B face parte din tribul farsanilor.
Atunci C, care afirmă că B minte, este evident un veritan.
Cu toate acestea, despre A nu se poate spune dacă este un veritan sau un farsan.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: