În poiana cu alune de pe Muntele Fumegător trăiesc 7 pitici care muncesc din greu toată ziulica. Unul din ei e miner: scormoneşte în străfundurile pământului după pietre preţioase; altul este tăietor de lemne: curăţă pădurea de copaci bolnavi sau crengi uscate. Tâmplarul face din lemn căsuţe pentru păsărele, iar vraciul strânge ierburi pentru leacurile animalelor bolnave. Cât priveşte pe ceilalţi, unul creşte albine, altul cultivă flori şi al şaptelea creşte viermi de mătase.
Fiecare din pitici are câte un obiect de mare preţ: o lunetă fermecată cu care poţi citi viitorul în stele; un covor magic care te duce în zbor oriunde pofteşti; o pelerină care te face nevăzut; un pocal vrăjit care se umple cu orice băutură dorită la un simplu cuvânt şoptit în taină; o faţă de masă fermecată care, scuturată de trei ori, se aşterne cu bucate; o punguţă de piele care se umple cu bani îndată ce o desfaci şi o cutiuţă cu o pulbere vrăjită care presărată pe metale le preface pe dată în aur.
Piticii, deşi au auzit unul de altul, nu se cunosc între ei; dar iată că într-o seară, întorcându-se de la muncă, patru din pitici  dau nas în nas în poiana cu alune şi se aşază îndată la taclale.
Iată pe scurt ce spun ei.
Minerul:
1) Punguţa fermecată e la Vede-Tot;
2) Blajinul are un covor zburător;
3) Iute-de-Picior nu este tâmplar.
Horticultorul:
1) Bărbosul are un covor zburător;
2) Isteţul nu este tâmplar.
Tâmplarul:
1) Mantia care te face nevăzut e a piticului Nas-Lung;
2) Punguţa care se umple cu bani când o desfaci e a Bărbosului.
Vraciul:
1) Iute-de-Picior are un covor zburător;
2) Isteţul are o punguţă fermecată;
3) Urechilă are un obiect magic care se poate împături.
Dacă în cele spuse nici unul din pitici nu s-a referit la el însuşi şi, în plus, doar afirmaţiile făcute despre cei de faţă sunt adevărate iar celelalte — false, puteţi spune cum se numeşte fiecare din piticii care s-au întâlnit în poiană, cu ce se ocupă şi ce obiect magic are?

Soluţie:

Întrucât tâmplarul este printre cei de faţă, toate afirmaţiile referitoare la el sunt adevărate. Deci, nici Iute-de-Picior nici Isteţul nu se ocupă cu tâmplăria. Mai mult chiar, atât Iute-de-Picior cât şi Isteţul sunt printre cei de faţă.
În plus, conform spuselor vraciului, Iute-de-Picior are un covor zburător, iar Isteţul — o punguţă fermecată.
Prin urmare, afirmaţiile minerului despre Vede-Tot şi Blajin, precum şi cea a horticultorului despre Bărbos sunt false, adică aceştia nu sunt de faţă. Aşadar, tâmplarul este Urechilă, iar vraciul este Nas-Lung. Atunci, vraciul are mantia fermecată, iar Urechilă — singurul obiect rămas care se poate împături: faţa de masă.
Mai mult, minerul nu este Iute-de-Picior, deci el este Isteţul, iar horticultorul este Iute-de-Picior.
Aşadar:
1. Isteţul este miner şi are o punguţă fermecată;
2. Iute-de-Picior este horticultor şi are un covor zburător;
3. Nas-Lung este vraci şi are o mantie vrăjită;
4. Urechilă este tâmplar şi are faţa de masă fermecată.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: