Patru familii care locuiesc într-o zonă cu mari alunecări de teren și vânturi puternice au participat voluntar la o acțiune de împădurire a regiunii. Astfel, în decursul unei singure săptămâni, cele 4 familii au plantat împreună 32 de stejari.
Ana a sădit 2 puieți, Jana 1, Dana 3 iar Ioana 4; Matei Stănescu a plantat tot atâția puieți ca și soția lui, Dan Georgescu a plantat de 2 ori mai mulți decât doamna Georgescu, Radu Iliescu de 3 ori mai mulți decât soția sa iar Valentin Andreescu de 4 ori mai mulți decât propria nevastă.
Care sunt numele complete ale celor 4 doamne?

Soluție:

Să notăm cu a, b, c, d respectiv numărul puieților sădiți de soția lui Stănescu, Georgescu, Iliescu, respectiv Andreescu.
Atunci:
 a+2b+3c+4d=32-(a+b+c+d),
iar
 a+b+c+d=1+2+3+4=10.
Așadar,
 a+2b+3c+4d=32-10=22
și întrucât
 a+b+c+d=10,
rezultă:
 b+2c+3d=22-(a+b+c+d)=12.
Evident, numerele b și d au aceeași paritate (fie ambele pare, fie ambele impare, întrucât b și 3d însumate cu 2c dau 12.)
Dacă ambele ar fi impare, atunci fie b=1 și d=3, fie b=3 și d=1. În primul caz, ar rezulta că b=c=1, imposibil. În al doilea caz, ar rezulta b=c=3, din nou imposibil.
Dacă atât b cât și d sunt pare, cum d nu poate fi 4 (întrucât 3d ar fi atunci 12 și b+2c+3d nu ar mai putea fi 12), rezultă că d=2 și b=4. Atunci, c=1 și a=3.
Prin urmare, Dana se numește Stănescu; Ioana este Georgescu; Jana este doamna Iliescu iar Ana doamna Andreescu.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: