Tipărire

Înţeleptul Balu stă pe malul apei şi se roagă.
”...O, Atotputernicule! Creator a toate câte sunt şi părinte al meu...”

E o noapte adâncă şi un întuneric de nepătruns învăluie totul. Nici o pală de vînt nu adie.
“...O, tu, cel ce nu cunoşti moartea, izvor de iubire şi adevăr, părinte al meu...”
Dinspre câmpie, aerul cald se revarsă spre mal în valuri încărcate de miresme îmbătătoare.
“...Îndură-te şi pogoară pacea în sufletul meu...”
Calmul şi liniştea domnesc pretutindeni. Înţeleptul închide ochii şi începe să alunece uşor în transă...
Deodată, un fulger albastru despică întunericul şi o voce limpede răsună în noapte:
— Eu nu sunt tatăl tău, dar tu eşti fiul meu!
Cine-i vorbea?

 

Soluţie:

Desigur, mama lui.