În cursul unei controverse dezbătute la Excentric Club între domnul Negru și domnul Albu, cel din urmă prezintă următorul raționament:
– Să presupunem că viteza medie a unui avion față de pământ pe distanța Cluj-Napoca – București dus și întors, atunci când nu suflă vântul, este de 160 km/h. Dacă însă pe direcția Cluj-Napoca – București, dinspre Cluj-Napoca înspre București, suflă un vânt neîntrerupt de intensitate constantă, viteza medie a avionului față de pământ pe întreaga distanță tur-retur nu se va schimba (presupunând că viteza motorului nu se modifică nici ea.) Și aceasta deoarece, continuă domnul Albu, la dus viteza avionului crește iar la întoarcere scade cu aceeași cantitate egală cu viteza vântului. Prin urmare, per ansamblu, viteza medie a avionului față de pământ pe întreaga distanță dus-întors nu va fi afectată de bătaia vântului.
– Pare logic, spune domnul Negru. Dar dacă am presupune că vântul suflă dinspre Cluj-Napoca înspre București cu o viteză constantă de 160 km/h, atunci într-o direcție viteza avionului ar fi de 320 km/h iar în cealaltă direcție ar fi de... 0 km/h, adică avionul ar sta pe loc și nu s-ar mai putea întoarce niciodată! Ceea ce ar însemna că viteza lui medie pe întreaga distanță ar fi egală cu 0!
Care dintre cei doi are dreptate și de ce?

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: